ce ne mai place...!

Obiectu 1.
Asa. ziceam ca povestesc despre magazinul Jana, din Colmar, in care am stat 2 ore juma.

Totul a inceput intr-un magazin (altul decat asta) cu tobe de metal, obiecte de percutie, diggeridoo-uri multe si misto, chestii aborigene si etc., foarte misto de altfel. Comerciale, dar geniale. Obiecte pe care poti sa le investesti cu semnificatii, sa le dai suflet si sa le ai, sa fie bine.
Acolo am vazut si cateva boluri de meditatie, singing bowls, cum eticheta zicea. L-am pus pe vanzator sa imi arate ce si cum, si fascinat fiind de sunetul perfect si rotund, amplu si puternic, m-am hotarat sa-mi iau unul. Ma impiedicam ca intr-o comedie bufa si ranjam fascinat la toate tobele care scoteau niste sunete incredibile, salivam auditiv. Nu stiu ce naiba s-a intamplat dar am iesit din magazin fara sa imi iau bolul cantator. Asa se intampla cand imi plac prea multe chestii - nu pot sa ma hotarasc si raman cu pix.

Asa. Si ajung din intamplare, la magazinul asta, plin de cutiutze ciudate, bijuterii atent mestesugite, traforate incredibil in argint, mici obiecte geniale (ale caror denumire, scop sau utilitate nu le cunosteam, dar pe care mi-ar fi placut sa le am, pe toate toate). Caci dupa cum unii mai apropiati stiu, am cultul obiectului, pe care mi-l alimentez si ingrijesc frecvent si in mod patologic. Atribui insemnatate, incarc (sau descarc) obiectele cu sens, mit si etos. Fac asta. Imi place sa. Ce imi place, ce posed, micile lucruri din care imi fac muzeu, sunt exponate cu sens carora le atribui automat si aproape instantaneu o plusvaloare, un sens personal, redescoperind ce e preintiparit in fibra micului obiect. Probabil o sa mor batran si sarac ingropat in cacaturile pe care le strang si le ocrotesc si le iubesc.

Asa. Si in magazinul asta era placut, mirosea a betisoare si arome ciudate, o muzica discreta te mangaia insesizabil pe timpan si pe dinauntru. Si plin de chestii, peste tot, de la tesaturi fine, la bijuterii obiect, la mandale, clopotei ritualici si... boluri de meditatie... Nimic din ce vazusem mai devreme. Totul patinat, prafos, nu nou si scos din cutie. 2 chestii nu erau la fel.
Si cand vad bolurile, ma reped la ele, sa le ating sa le pipai, sa le miros, pt ca miroseau usor a metal si a cocleala, a alama si cupru si a praf. Nu e voie, mi se spune.
Ma opreste un grasutz cu o piele bruna roscata, cu trasaturi indiene. Aflu ca bolurile trebuie atinse de una si aceeasi persoana, si mai rar de prea multe. Iti place un bol, ok, da nu-l iei. Pt ca nu alegi tu bolul ci bolul te alege pe tine. Pt ca fiecare reactioneaza altfel si daca vrea, si daca sunteti pe aceeasi lungime de unda, canta. Nu stiu cum e cu deschisul chakrelor, al chi-urilor, nu prea stiu cum e cu tranzitul energetic in organism... dar cert e ca sunetul pe care bolurile astea il fac atunci cand vor ele sa cante... te hipnotizeaza, si te relaxeaza extraordinar.
Jason, patronul, era din Malta, avea 60 de ani, desi i-ai fi dat maxim 45. Fusese inginer, apoi soldat intr-o armata necunoscuta, si acum, la pensie, avea magazinul asta cu nevasta lui, Nadine. Ea, fosta violonista in filarmonica franceza, stia 4 limbi straine, n-avea o mana, isi tara cu greu picioarele, iar pe jumatate de fata era desfigurata de o maladie ciudata despre care n-am intrebat prea multe. El o iubea teribil si toti o tratau normal.
Jason cumpara argint pur din Elvetia, pietre pretioase si lapis lazouli din Jaipur, coral rosu de undeva din Indochina, si toate astea plecau in Nepal si Tibet, unde dupa schitele lui, localnicii ii confectionau gablontzuri geniale si pline de suflet.
Tot de acolo aducea vasele astea de meditatie. Facute din 7 metale, pe care daca le atingi usor pe margine, cursiv si constant, cu o viteza si apasare tocmai potrivite, incep sa intre in rezonanta, unul dupa altul, intr-un sunet fascinant.
Jason mi-a cantat la vreo 7 boluri. De 25 de ani facea asta, deci avea tehnica, ii iesea. Unele ai fi zis ca iti dadeau sangele pe nas, altele faceau sticlele sa vibreze. Eu cautam un sunet mai grav, mai amplu. Iar Jason ne-a povestit ca are un singur vas, in pivnita, pe care nu reuseste sa il faca sa cante. Asa cum nici eu n-am reusit, oricat m-as fi chinuit, sa scot vreun sunet de la cele 7 vase pe care le-am incercat. Asta pana la un moment dat, cand eram pe punctul de a renunta, cand unul dintre vase, scos dintr-un sertar, dintr-un ziar scris in nepaleza, a inceput sa vibreze si sa cante din prima. Se pare ca era ok, era ce trebuie.
Vasele astea se confectioneaza manual, se bat intr-o forma din lemn, din ce in ce mai concava, foi peste foi din metale diferite, pana se obtine un astfel de bol. Care canta, deci care e perfect ca forma si fizica a materialelor. Apoi, tot manual, se sapa usor in el, pe dinauntru si pe afara, se graveaza mantre, mandale si alte simboluri mistice, traditionale, inclusiv simbolul familiei care va tine acel bol. Si toata gravura asta manuala nu-i altereaza sunetul deloc, daca nu cumva i-l desavarseste. Cica un institut german de audiografie ar f facut un test cu bolurile lui Jason. N-au reusit sa isi dea seama cum exact redau acele amplitudini ciudate si tonuri bizare.
Si fiecare bol avea povestea lui - ca e trecut prin 5 generatii, ca unul e luat de la o familie saraca, ca unul a fost salvat dintr-o stupa in flacari... stia omul fiecare bol de unde l-a luat. Al meu e dintr-o suburbie din Khatmandu, si are vreo 2 generatii la activ, deci e inca tanar.
Nu m-a lasat sa iau orice, nu mi-a varat pe nas vreun bol scump. M-a lasat cu greu sa le ating, mi-a povestit si m-a invatat chestii. La sfarsit ne-am pupat. Nu m-a lasat sa-i fac poze nici lui nici magazinului. Cica in Franta ar mai fi un singur comerciant de astfel de artefacte, in Paris, care le cumpara tot de la Jason.
Pana cand am platit, m-a tot intrebat daca sunt sigur ca vreau sa il iau, parca n-ar fi vrut sa mi-l dea. M-a intrebat daca am inteles ce mi-a povestit.

Poveste sau nu, e genial ce-a fost acolo. Oricum depinde de fiecare cum si cu ce investeste un obiect. Iar eu, asa cum spuneam, am cultul obiectului, cu atat mai mult cu cat are poveste si a fost atins de timp si de mana umana. Pana la urma, pe o astfel de teapa, pe care o numesc marketing stralucit, nu ma supar catusi de putin ca am dat ceva bani. N-o sa stiu niciodata. Important e ca sunt ok cu povestea, cu evenimentul, cu achizitia.

Despre elemente din religia hindusa sau tibetana (ramuri ale buddhismului), aseamanarea lor in fond si dogma cu alte religii, despre pozitivism si chestii ok, mai vb la o bere, si porma ne imbatam. Caci asa cum spune prima silaba dintr-o mantra buddhista - omul e imperfect :)
E liberala si pozitiva, deschisa la inetrpretare, dar inspre pozitiv, si universal aplicabila, pe pozitiv, ceea ce e foarte tare.
Da hai ca prea o dam in misticism.

Obiectu 2 de care sunt deja foarte atasat (poate chiar inainte sa il am), este un aparat vechi de fotografiat, un Rolleiflex, by Franke & Heideke de pe la 1930. True german craftsmaship. Deutschland Deutschland uber alles, uber alles im die welt! E rudimentar, simplu, cu patina timpului si urmele mainilor prin care a trecut. Pielea nu mai e noua, e roasa pe alocuri, unele cifre s-au sters, la fel si vopseaua, se vede.. alama, cuprul. Sticla geamului de vizare e intunecita de vreme, oglinda si lentilele patinate si un pic prafuite. O sa il curat, dar e tare posibil ca oglinda argintata pe care am inteles ca e posibil sa o aiba, e foarte sensibila, si oricum daca e atat de vechi, s-ar putea sa nu mai poata fi curatata.
De abia astept sa vad ce poze reusesc sa scot cu el. Asta daca mai face poze (pare ca face, dar mai stii?) si daca nu cumva radiografia prelungita din aeroport nu mi-a voalat filmul. Revin cu poze si detalii. Sper sa.