30 mai 2011

neutral buoyancy

                                  
                                                      


metoda suprarealista a debitului direct.


Tramvaiul e silentios si ecologic dar prin consumul lui de curent, el consuma alte resurse, din spate, pentru producerea curentului electric. Deci tot nu e ok.

Cand un mos se uita la tine si vrea sa-ti vanda un aparat si niste blitzuri vechi, nu e bine nici sa pleci prea devreme, l-ai putea ofensa. Tot ce face e un teatru, special pentru mine.


Resimti o usoara vina, rusine, fata de prietenele ei, caci tu esti ala vinovat, care oricum nu era ok.


Exista un tipar al erorii. Si cand ceva da o eroare, se bazeaza pe ceva aplica un set de actiuni non-aleatorii si bine determinate, ca sa ajunga la ceva, la eroare. Rezultatul actiunilor bine determinate, ceea ce duce la eroare.


Motzul de la pix de ce se duce inauntru, adica 2 mm mai sus, ca e tot expus, asa nu se usuca...?!


Daca mananci ciocolata aerata te pisi cu pauze - te pisi morse.


Eram cu prietenul meu Doru Rushetschi.
Lumea inversa: cand pupi sa sufli, cand mananci sa scuipi, cand mergi sa mergi cu spatele, samd.
Cel mai oribil lucru: cozonac in forma de delfin, cu gust de gulie, dovlecei si fasole verde pastai.
Sa vin cu niste dischete, sa-mi dai si mie salvarile alea la Sarpe!
Nascut in Silistea Glumesti.
E intuneric ca-n cur.
As vrea sa existe barul cu 4 produse, maxim.
E HARMALAIE POSTAVUL ASTA!
The most improbable weather mint/gum.
Sa ma duc la bal, sa ma falesc.

"- Sa fie trasi prin shnitzel...!
 -Bine, Maria Ta!"


Cineva plange in Damasc.

La botez, eu am ales de pe tava: un cacat de plastic pe care l-am bagat in gura, tirbushonul si o tzatza.

ba - acuma, cainii si pisicile - inteleg o anumita limba, sau inteleg toate limbile, sau nu inteleg niciuna? Oricum ar fi, e paranoia. 
in scolile de jurnalism ar trebui sa fie obligatoriu sa urmaresti documentare TV5 si France 2. Si pentru oameni, in general, tot obligatoriu ar trebui sa fie. Mare exemplu. Toata stima si jos palaria.
 

cel mai inutil obiect: sarmaua gonflabila.
Un translator Woman-to-Men.
Gogosi de blashca si Nalangate.
Clatita asta arata de parca mi-am rupt camasa-n gard...!
Daca vrei lacramioare, sa vii la mine cand plang...!



Azi dimineata ies pe balcon. 8:20, sambata, soare. Episod proustian: sunt dimineata la mare, e racoare,  chiar daca e soare, aerul e curat, e liniste, in departare se aude marea si pescarushul. Miroase a mare. Sunt mahmur de aseara. Sunt fericit. Sa vedem ce e de facut azi. End.
Intru repede inapoi in casa, inchid usa la balcon.
Incep sa contest masiv rostul amintirii. Fiecare amintire reprezinta ceva ce a fost. Deci care nu mai e. Oricum, cred ca facem apel la amintire in momentul in care avem o lipsa, ceva nu mai e. Asadar, orice amintire are in ea, atasata, o melancolie, un regret, un “ce misto a fost, ce frumos era, cat ne-am mai distrat “ etc., toate la timpul trecut.
Bun, nu contesta nimeni aspectul utilitar si documentar al amintirii: stiu strada aia pt ca am fost acolo, stiu obiectul ala pt ca l-am mai vazut, stiu fata aia pt ca am mai vazut-o, mi-am adus aminte sa fac aia pt ca trebuie, etc... dar in rest, amintirea pare un sistem masochist de dezgropare a melancoliei, a regretului, a zambetului fals. Haideti, pe bune acum, amintindu-va ceva (si nu vorbesc aici de o gluma, de un banc), cati n-ati zambit stramb, cati n-ati oftat apoi dandu-va seama ca momentele alea au trecut, si orice reeditare fortata a lor ar fi ca o continuare proasta de film, si asta daca se mai poate...?! Amintirea nu e decat o dovada a impotentei, a faptului ca nu poti sa mai faci/ai ce ai avut intr-un anumit moment in spatiu si timp. E o confirmare a unui handicap, a unei mutilari. Amintirea e dovada palpabila a faptului ca esti amputat, o constientizare a unei incapacitati.
Pentru ca atunci cand iti amintesti ceva, descoperi un regret, o tristete ampla, nedefinita,  a faptului ca nu mai poti avea acum ce ai avut odata.