Oamenii se injunghie putin

                                    

- Enervant ca momentul ala in care cedeaza primele inele de la furtunul de la dus, si in care stii, cu fiecare dus, ca la un moment dat, furtunul va ceda, va stropi, si tu cu mainile ude si sapunite, vei incerca sa il tii acolo, sau sa il pui la loc.

- Omul vede cadrul, il cuprinde cu mult mai mult, vede peste planuri, vede in spate,  vede general, vede pluridimensional, il simte. Aparatul doar inregistreaza, cmprima planurile, restrange unghiur, limiteaza, sufoca.

Despre sandale.

Nu poti purta sandale. Sandaua (la barbati) e un obiect vestimentar controversat. E ca oul – unii il mananca, altii nu, unii il consuma numai sub diferite forme, foarte riguroase. Sandaua e ca tabu, ca laba piciorului la femei – unora le place by default, altora nu; laba piciorului de regula e un cacat. E urata. De aceea si opinia atatd e drastica – laba piciorului la femei trebuie sa fie mica, finuta, cu degete nici prea lungi, nici prea bondoace, nici prea departate. De regula nu imi plac labele picioarelor femeilor. Cred ca am vazut numai una sau doua chiar ok. Daca nu chiar frumoase, unde nu aveam nimic de obiectat. Sandaua e ca piftia – love it or hate it. Sandaua e ca si catifeaua. Reiata. Si asa mai departe. Dar trebuie sa stii la ce te inhami atunci cand te hotarasti sa abordezi sandaua. Sandaua cere curaj. Sandaua e un stil de viata. De regula, nu exista sanda barbateasca frumoasa. Intrinseca sandalei este uratenia, rusinea. Sanda frumoasa e un oximoron. Sau o contradictie in termeni. Cand porti sandaua, spui despre tine ca nu dai doi bani pe parerea oamenilor, esti curajos, s totusi niciodata nu vei putea sa te scuturi de un sentiment ascuns si reprimat de rusine. Sandaua e urata by default. Nu exista situatie lejera de sanda. Poate doar desertul, muntele, cand oricum nu-ti prea pasa. Nu exista sanda de oras, de opera, de bar, de intalnire cu gagica, nu exista sanda de epatat, nu POATE, FIZIC, exista sandaua eleganta. Sandaua e, basically, un mare mare cacat.

Despre in.

Vreau sa simt mangaierea inului usor pe mine. Exista in si in. Exista in mai gros, intepacios si care la o prima purtare, afiseaza o scortzosenie si o caldura similara efectului de sera destul de dubioase. Dar exista inul ala, atat de fin incat vezi prin el, care pluteste pe tine, te mangaie si te ventileaza, e ca o a doua piele, sau e pielea pe care n-ai avut-o niciodatat, pentru care ai renunta cu draga inima la pielea ta naturala. E materialul inexistent, haina non-haina. E haina cea noua a imparatului. Situatie: intr-o camasa de in usor si vaporos, alba sau crem, cu encoeur sau cu nasturi, cu maneci lungi, in pantaloni scurti, pe nisip in picioarele goale, la asfintit, cu lumanari pe masa, departe de vuietul plajei propriu-zise, uitandu-ne unul in ochii altuia atunci cand cuvintele nu ne mai aung si nu ne mai folosesc, cand cuvintele isi irosesc si isi neaga continutul, ea cu parul bogat si buclat in vant, sorbind usor un vin roze, cu Roy Buchanan pe fundal ce tanguie din chitara. Aceasta e puterea inului.

PS. Budapest was great. Below, some shots on film.