Filmu rupt

Asta NU e scrisul meu.
Din cand in cand proliferez confuzia, mi-o atribui, substitui realitatea.
Nici sa ma futi cu bani...!!!

N-am sa ma simt relaxat niciodata cu tine.
Zgomotul asta ma darama. Ma inclina. (vocile? cum te opresti din gandit si de ce ne maltratam intr-atat?)
Am vizualizat cumva tractul urinar.
Oare toata lumea are o relatie la fel de intima ca mine cu cacarea, pisarea si basina?
Pesemne era un monocilindru.

> Ma urc in taxi la spitalul de urgenta Floreasca, directia Piata Rosetti. De cum ma sui, taximetristul, tinerel, cocalar, totusi decent si amabil, isi trage fesul peste urechi, porneste, si imi spune fara jena, la per tu, ca ma stie, m-a recunoscut dupa inele. Merg mult cu taxiul? Lucrez la spital? Discutam apoi despre stirile de la radio. Nu stiu ce minister a achizitionat o roaba la un pret de 32.000 de lei si saibe de 2 milioane de lei noi. Intre timp, observ ca nu a dat drumul la aparat. Pe drum, prin zona Batistei, un om fara un picior, in carje, ii face semn taximetristului. Soferul deschide geamul de pe partea mea, se apleaca peste mine si spune fara jena: Hai sa vedem unde merge si sa il luam si pe el. "Unde mergi unchiule? In Pantelimon! Atunci hai sus!"
Imi trag scaunul mai in fata ca sa incapa ologul. "Ce-ai facut unchiule? De unde vii?" zice taximetristul. "Eee, ce sa fac, am pus pe buze (sic!), ce ma mai intrebi..." zice ologul. Taximetristul apoi, catre olog, cu un cot discret si complice catre mine: "Da la picior ce-ai patit?" Copios. Ologul continua: "N-am mai vazut asa de pe vremea lu' Ceausecu (despre taximetristul care l-a luat)". Apreciativ si recunoscator, gasesc eu.
Ologul ma intreaba: "Si tu? Unde te duci?" La Rosetti, zic. Ologul catre taximetrist - La hotel Banat! O avea acolo o banateanca! Nuu, zic eu, ma duc sa iau un sprit. Sa iei? Pai de ce, nu poti sa iei de la alimentara?! Nu, zic, sa BEAU un sprit cu niste amici. AAA... sa bei, nu sa iei, zi asa! ...Si pe urma sa plece cu o fata! continua taximetristul.
Cobor la Rosetti, ii las ologul taximetristului, intinzandu-i 10 lei. Inchizand in urma mea usa, ologul zice: "Auzi, nu-mi dai si mie o fata...?"
Genial si suprarealist. M-am distrat teribil.

Despre mirosuri.

1. Cand miroase ceva nasol (de regula nasol, ca la frumos nu mi s-a intamplat) si nu iti dai seama exact de unde, abia cand realizezi care e provenienta, sursa acelui miros, cand o vizualizezi, o reperezi, parca acesta capata si mai multa amploare.

2. Fenomenul mirosului potrivit la locul potrivit. Mirosul oportun. Optim.
Sunt, de exemplu, niste situatii, eg. locuri, evenimente, stari etc., cand acolo miroase exact asa cum trebuie, cum ar trebui, cum te-ai astepta, in conformitate cu situatia, starea, emotia, evenimentul, etc.
Uite, de exemplu, eram la un concert de percutie, fluier si chitara, cu oameni putini, insa in sala mirosea excelent, in ton cu muzica, atmosfera, emotia, evenimentul - era fix ce trebuie. Si asta am mai sesizat-o de cateva ori in ipostaze de genul asta - de parfum/miros potrivit la locul potrivit. Acuma, de exemplu, mirosea a parfum misto, sau a mai multe parfumuri amestecate, dar armonios, suav, discret, , in perfecta concordanta cu situatia, starea si evenimentul.

> Nu o sa pot niciodata sa trec peste sentimentul oarecum nefiresc din momentul in care, la frizerie, te spala pe cap un strain. Adica, ultima oara cand m-a spalat pe cap altcineva, ori a fost mama sau tata, in cel mai bun caz, o prietena. Si acum experimentez o grija nenaturala, nefireasca, din mainile unui strain, care te scarpina usor, te maseaza ca pe copilul lor, te sterge in urechi, la ochi, pe fata. Tare cudat. Insa placut in acelasi timp. Si amuzant.

> La buda - cand eu sunt intr-o cabina si mai e cineva la pisoar, tocmai pentru ca am aceasta fobie de pisoar si de pisat in public (vezi o dezbatere anterioara), din  proiectia mea rusinata, timorata, incerc sa il ajut pe ala de afara, pisandu-ma zgomotos, ca sa ii dau incredere si curaj, sa ii fac si lui pofta.

{Aici tonul discutiei se va fi schimbat.}
Sau de ce nu ne-am meritat unul pe celalalt. De data recenta. Muie platitudinii nepotrivire de caracter.

Am sa rad, dar chiar e posibil ca blestemul ei sa existe. Iar eu sa nu pot fi fericit niciodata, cu nimeni. Mi se reveleaza cand si cand atat de pragmatic si real incat am impresia ca e evident ca traiesc o negare a realitatii obiective, similara nebuniei, maniei.

Compromisul - mi-am jurat intotdeauna ca am sa il refuz, am sa il resping vehement, ducand o cruciada impotriva-i, ca am sa il neg. Ca nu am sa ma limitez/multumesc niciodata la si cu el (bof, drama omului peste medie, meteahna cea mai grea e vesnica neliniste, nemultumire, cautare...). Insa viata ma invata ca el, compromisul, e ca un DAT. Simt ca face parte dintr-un proces de maturizare, de luciditate, o transformare necesara insa nu neparat dorita. Si constientizez astfel necesitatea compromisului. E necesar. E acolo pentru tine, ajungi la el, e inevitabil, ineluctabil, e parte din traseu la un moment dat. Si asta e trist.

Sinceritate - DA. Compar. Si raportez la trecut. Am elemente de referinta. Compar si traiesc adeseori din amintiri. Pentru ca vin cu un bagaj, cu un trecut. Nu e chiar atat de greu de inteles. Desigur, imi recunosc totodata meteahna, a dracului de grea. Trebuie sa invat sa gandesc lateral (apud De Bono). Asadar, ce mi se imputa e corect si justificat. Esenta e ca sunt construit deficitar - tot ce fac este sa acumulez, sa adun, sa ma incarc cu experiente si amintiri si trecut, insa imi e cvasi imposibil sa le purjez, sa le evacuez din sistem pentru a evolua. Incercsa vad diferitul, diferenta, sa o percep, sa o imbratisez, dar ma descopar reticent la schimbare, inevitabil intervenind blestemul comparatiei. Ea facea. Ea era. Ea dregea. As vrea atat de mult sa fi regasit asta la ea. Asta. Atat. Elementele alea misto. Boemia. Artisticul. Deschiderea. Voiosia. Nebunia. Scanteia. Energia. Si sa descopar ca are ea tot, toate atuurile in a fi ce trebuie. Cu tristete crunta o regasesc insa neprezenta, lipsita de nebunie. Da, vreau, chiar vreau, imi place, insa, o fi asta compromisul? Oare?! Pot accepta ce am respins mereu?! Cu ce pret?! Sunt oare autentic?! Nu sunt numai eu... Ranesc...?! Repet greselile trecutului...?! De ce raportez totul la trecut? De ce nu reusesc sa traiesc prezentul?!! De ce n-am incredere in mine, in ea.... Are tot. Are orice. Vreau. Imi place mult. Si totusi.
Nu stiu cat ar intelege ea din mine, cum m-ar lua, si cum m-ar interpreta, daca e pregatita, capabila, indeajuns de luminata incat sa vada, daca i-ar fi pe plac, daca ar intelege, daca ar accepta... boemia, nebunia, firea neobisnuita, altfel.... Ar fi ea apta, pregatita, doritoare de asa ceva??
E frumoasa. Isteata. Da, gasesc. INSA. E conformista. Corecta. Normala. Nitel neprezenta. Je-m'en-fiche-ista. Ca m'est egal. Totunista. Fara de parere. Atat ii lipseste in a fi perfecta. SIngura femeie cu care puteam proiecta un viitor lucid, matur, normal si luminos. Atat. Sa fie vie, spontana, aventuroasa. Nebunia. Unde e. Atat am sperat sa pot dezgropa scanteia pe care timid o ascunde in privire.

Grecul mi-a zis: teme-te de fantezie. Nu-i da mai mult de doua secunde. Caci e mult mai puternica decat vointa si ambitia la un loc si te va fi furat intr-o clipita.
[corolar] Nu da visului mai mult decat ceea ce este. Lasa planurile si promisiunile. Traieste in prezent.

You're somebody's dream to be with. Esti visul cuiva de-a fi cu tine.

> Trecutul si amintirea devin cateodata o flegma pe care o vanezi prin chiuveta cu jetul de apa incat sa o speli, insa ea nu se lasa, si evita dibaci scurgerea, sau ramane in loc, lipicioasa si mizera. Intr-un final iti vei invinge sila si o vei conduce cu degetul la canal. Pana atunci insa...

[FIN]

primo, niste dighitalnii protzess.

vezi...? ai rupt astea. 

[mortii cu mortii si viii cu viii. Te-am iubit draga. Esti viu? Nu? E, atuncea sa mergem mai departe.]

si secundo, niste film.