metoda suprarealista a debitului direct.
Tramvaiul e silentios si ecologic dar prin consumul lui de curent, el consuma alte resurse, din spate, pentru producerea curentului electric. Deci tot nu e ok.
Cand un mos se uita la tine si vrea sa-ti vanda un aparat si niste blitzuri vechi, nu e bine nici sa pleci prea devreme, l-ai putea ofensa. Tot ce face e un teatru, special pentru mine.
Resimti o usoara vina, rusine, fata de prietenele ei, caci tu esti ala vinovat, care oricum nu era ok.
Exista un tipar al erorii. Si cand ceva da o eroare, se bazeaza pe ceva aplica un set de actiuni non-aleatorii si bine determinate, ca sa ajunga la ceva, la eroare. Rezultatul actiunilor bine determinate, ceea ce duce la eroare.
Motzul de la pix de ce se duce inauntru, adica 2 mm mai sus, ca e tot expus, asa nu se usuca...?!
Daca mananci ciocolata aerata te pisi cu pauze - te pisi morse.
Eram cu prietenul meu Doru Rushetschi.
Lumea inversa: cand pupi sa sufli, cand mananci sa scuipi, cand mergi sa mergi cu spatele, samd.
Cel mai oribil lucru: cozonac in forma de delfin, cu gust de gulie, dovlecei si fasole verde pastai.
Sa vin cu niste dischete, sa-mi dai si mie salvarile alea la Sarpe!
Nascut in Silistea Glumesti.
E intuneric ca-n cur.
As vrea sa existe barul cu 4 produse, maxim.
E HARMALAIE POSTAVUL ASTA!
The most improbable weather mint/gum.
Sa ma duc la bal, sa ma falesc.
"- Sa fie trasi prin shnitzel...!
-Bine, Maria Ta!"
Cineva plange in Damasc.
La botez, eu am ales de pe tava: un cacat de plastic pe care l-am bagat in gura, tirbushonul si o tzatza.
ba - acuma, cainii si pisicile - inteleg o anumita limba, sau inteleg toate limbile, sau nu inteleg niciuna? Oricum ar fi, e paranoia.
cel mai inutil obiect: sarmaua gonflabila.
Un translator Woman-to-Men.
Gogosi de blashca si Nalangate.
Clatita asta arata de parca mi-am rupt camasa-n gard...!
Daca vrei lacramioare, sa vii la mine cand plang...!
Azi dimineata ies pe balcon. 8:20, sambata, soare. Episod proustian: sunt dimineata la mare, e racoare, chiar daca e soare, aerul e curat, e liniste, in departare se aude marea si pescarushul. Miroase a mare. Sunt mahmur de aseara. Sunt fericit. Sa vedem ce e de facut azi. End.
Intru repede inapoi in casa, inchid usa la balcon.
Incep sa contest masiv rostul amintirii. Fiecare amintire reprezinta ceva ce a fost. Deci care nu mai e. Oricum, cred ca facem apel la amintire in momentul in care avem o lipsa, ceva nu mai e. Asadar, orice amintire are in ea, atasata, o melancolie, un regret, un “ce misto a fost, ce frumos era, cat ne-am mai distrat “ etc., toate la timpul trecut.
Bun, nu contesta nimeni aspectul utilitar si documentar al amintirii: stiu strada aia pt ca am fost acolo, stiu obiectul ala pt ca l-am mai vazut, stiu fata aia pt ca am mai vazut-o, mi-am adus aminte sa fac aia pt ca trebuie, etc... dar in rest, amintirea pare un sistem masochist de dezgropare a melancoliei, a regretului, a zambetului fals. Haideti, pe bune acum, amintindu-va ceva (si nu vorbesc aici de o gluma, de un banc), cati n-ati zambit stramb, cati n-ati oftat apoi dandu-va seama ca momentele alea au trecut, si orice reeditare fortata a lor ar fi ca o continuare proasta de film, si asta daca se mai poate...?! Amintirea nu e decat o dovada a impotentei, a faptului ca nu poti sa mai faci/ai ce ai avut intr-un anumit moment in spatiu si timp. E o confirmare a unui handicap, a unei mutilari. Amintirea e dovada palpabila a faptului ca esti amputat, o constientizare a unei incapacitati.
Pentru ca atunci cand iti amintesti ceva, descoperi un regret, o tristete ampla, nedefinita, a faptului ca nu mai poti avea acum ce ai avut odata.
