BEC (Biro Electorat Centrat)

n-am nicio idee.

Old school old men.

[sau pe Mosii Vechi, la picior, intr-o zi cu soare, cand ma duceam la Maican sa-i las niste filme la developat si el nu era - "vin in 14 minute" si apoi "vin imediat"]

- Paul Reed Smith signature guitar 25th Anniversary Series -
apreciez artistii si oamenii dedicati care dau o palarie de bani pe scule-obiecte si care investesc in pasiunea lor. Ura Bunykule - aici si aici.

studiu: compozitie pop art cu masca si elemente

Zi de toamna frumoasa, primavara timpurie. 7 noiembrie, soare, cald. Frunze in toate culorile, paltonul e in plus. Sunt vioi, ca vremea de afara.Toti sunt mai activi, mai optimisti. Tramvaiul 21 inspre Colentina, vin de pe Mosilor, ma duc sa platesc chiria. In timp ce stau geana dupa controlori, observ lumea (destul de noua pentru mine, din zona Mosilor-Obor-Colentina). In jurul meu se petrece comert. O tiganca face tramvaiul in lung. La vanzare: servetele, ace si "brichete de aragaze". Ati fi uimiti cata lume se trezeste brusc ca are nevoie de ace. In tramvai. Brichetele de "aragaze" se pot si testa. Asta nu convinge o femeie care era, intrucatva, interesata de produs. Cu o expresie dezamagito-superioaro-resemnata, intoarce capul chiar daca a dat comerciantului, pentru moment, iluzia unei sperante. Nu cumpara. Ajung. Platesc chiria. In tramvai iar, in sens invers. Aglomeratie. La urcare - acordeon, muzica, act artistic. Un pusti il intreaba pe tatal gras, care nu-l aude - e in alta lume: "tata, coboram coboram...?" Intr-un tarziu, tatal isi revine. "Nu, la prima". Copil dezamagit, frustrat. Copilul intreaba iar, profitand de momentele de luciditate prezenta ale tatalui: "tata, tata, de ce canta tiganul ala?" Tatal, aparte, soptit: "ca sa ia bani". Copilul, iar: "sa nu-i dai bani tati, sa nu-i dai!" Tatal: "nu-i dau!" O batrana cocheta - basc crosetat de lana roz/mov/lila, un buchet de crizanteme la fel de roz/mov/lila in mana. Se urca si isi gaseste locul, se stabilizeaza. Miros ca e vocala, ca va verbaliza. Incepe sa comenteze tare, spargand linistea tramvaiului: "Cine tuseste asa??! Ce-are?!! De ce nu pune mana la gura?! [nevazand nici cine a tusit sau daca a pus sau nu mana la gura] Nu zic la televizor in fiecare zi?!? Vorbesc cu peretii...!!!" Nu identific cine tuseste, nu aud pe nimeni. Niste fete se comporta rusinat. Batrana continua: "Sa puna o batista la gura!!! ...daca ai!!!" Un ins continua cu umor: "Daca nu, sosetele!" Batrana rade cu pofta. As intreba-o de ce e asa iritata, insa supararea se pare ca i-a trecut. Directie - Art Shopul de la Gara de Nord. Bodyguarzii de la metrou, asa ponositi si obositi cum sunt, poarta masti pe gura/nas, masti semi-rigide, nu chirurgicale, ci de vopsitor. Gripa porcina, gandesc. Spre Art Shop, prin piata Garii. Incerc sa fac arta, dar pierd arta de langa mine. Unde mi-e aparatul acum?? Atatea figuri. Un mos taran se odihneste pe sacii lui. O baba boschetara scuipa din mers, amplu, exploziv, imprastiat si mult, cu debit. Berzei, 368, spre Eroilor. Jos din autobuz, un barbat pe la 36 de ani, imbracat sarac, cu maini muncite (zugrav/instalator) insa curate, sau ma rog, curatite, comenteaza pentru el sau pentru altii: " E primavara!" Ma amuza, sunt cumva optimist. Ce buna e vremea!! La Rares, beau o cafea. Unde mi-e aparatul acum??! Un barbat pe la 50-60 de ani are o barba de invidiat, impunatoare. De fapt, intreaga jumatate inferioara a fetei e numai barba. Impresionant. Si expresia impresionanta.
Sa retin sa notez micile consideratii pe care le au oamenii pentru ei, sau pentru altii, cu voce tare.

Micul comert de la Piata Tineretului.

studiu asupra maselor plastice pseudo-animate.

As vrea un dus wireless (pe bluetooth sau pe infrared). Eu am dat ideea, tehnica sa se ocupe.

Inevitabil, candva o sa ma duc pan' la pastisherie sa-mi iau ceva. Pan' la Pastiseria Regala ;)...!!

fig.1


fig.2

fig.3


fig.4


fig.5

Orice ai face, NU-TI PIERDE CAPUL...!!!

NU incerca sa intelegi ce este / sa citesti despre Microsoft . NET Framework.

Locul unde elefantii se duc sa moara.

E tarziu, vineri seara. O ceata apoasa te trimite zgribulit spre locuri mai luminoase, mai calde. Intalnim un astfel de loc, pe aproape de zona Budapesta. Intocmai calatorului de demult cu imaginea salvatoare a luminii de opait a hanului de pe deal, din departare. Geamuri mari, vitrine (vitralii simpliste?!) prin care razbate caldura unor neoane puternice, sau becuri tungsten, cu o temperatura frumoasa de culoare, nu foarte calda insa aseptica, curata, inspre galbui, dar nu bolnavicios ci mai degraba pur, saturat, in care albul predomina, aseptic, da, da, aseptic... Aici se strang corporatistii dezbarati de birocratia zilnica, convietuiesc pasnici cu cocalari in pantaloni albi cu pantofi mov lucios, spilcuiti si tunsi proaspat, coboati din A8-uri albe, tunate, vorbind la Nochii de aur, bodyguarzi in timpul programului, rockeri motoristi, pitzipoance (insotitoare de cocalari) de un blond centurist. Toti stau aliniati in coada ordonata. Trec mai intai pe la CASSA. Acolo isi exprima dorintele, platesc pentru ele. Pretul fericirii e mic, modest, corect. Ma mira – pentru un asemeni etablisment, cu mult mai spalat decat altele de gen. Caci locanta de fata nu suporta comparatie cu suratele mai mici... Aici e o industrie, o fabrica, o uzina, o linie de productie, o masinarie atent reglata si bine lubrifiata, hiper-unsa. Singura femela a localului sta blajina, machiata perfect, cu o figura melancolica, de turn de fildes, pierduta, totusi atenta, respectuoasa, coerenta in actiunile si miscarile-i programate. Ea e cea careia-i marturisesti dorintele tale cele mai ascunse, poftele tainice. Tot ea se ocupa de aspectul financiar. Ea este Chivotul dar ea este si bancherul, ea e cea care se ocupa de aspectul banesc al afacerii. Ii dai suma corespunzatoare fanteziei tale din seara respectiva, conform celor inscrise mare si corect pe tabel, iti iei bonul si pleci. Limitezi conversatia la minim, cuvintele sunt mici, tremurate, daca sunt, pentru ca de fapt sunt nenecesare. Iti murmuri dorinta, cu mana intinsa, tremuranda. I-o soptesti, si nu, NU-i fixa privirea. Ea, Masterea silfida, Matroana monalisiaca, cu piele opalescenta si chip nevinovat, iti ia bancnotele, intinzandu-ti bonul. Il strangi bine, il mototolesti vinovat, caci stii ca are sa-ti trebuiasca mai incolo. Imediat.

Te ajuta acum o armata de eunuci, al caror ten fecioresc, chiar si usor acneic, pare curat in lumina care inunda, scalda virulent orice volum al figurilor... curios, neasudate! Aici mana goala cu care manipuleaza intregul arsenal si instrumentar, nu mai e scarboasa. Ba chiar e semn al distinctiei, al puritatii – ai sansa sa fii cumva, atins, hranit, de acesti pastratori inocenti ai placerii carnale. Caci ei te hranesc, daca stai sa te gandesti, direct din palme. Se misca rapid, corect, eficient, programat. Sunt curati, totul e curat, aseptic. Ma simt lapte, intr-o fabrica de lapte. Inox si lumina vie care face perversiuni cu celulele mele cu bastonase. Bucuria ochiului. Aici e triumful Luminii asupra intunericului. Aici rautatea umana, noroiul zilnic, nu exista. Lumina ingereasca a oparit orice urma de micime, acum te bucuri incet, umil, respiri lumina, stergandu-ti discret balele, asteptandu-ti randul la placere. In timpul asta ti-e cald (au incalzitoare), stai in vitrina, tu insuti esti exponat al spectacolului placerii, si privesti cuminte totemurile rotative, mustind fin de sucuri pe care (stii!) in curand ai sa le gusti. Cine e omul tau, cine e acest ajutor alocat tie? Cine ti-a luat... bonul? Cine te va ajuta sa treci peste tejgheaua-Stix? Te pierzi pentru o clipa, esti dezorientat... daca primesti altceva decat ce ai cerut?! Dar iti vii in fire rapid, iti aduci aminte unde esti, te bazezi umil, si razi de propria-ti frica si prostie, pe profesionaismul de masinarie de razboi germana a locului. Eunucii harnici, furnicile lucrator, albinele muncitoare fluturand iatagane falnice, purtand nume exotice ca Mustafa sau Mimis (a se citi cu SH final), se misca cu o repeziciune ametitoare. Ca intr-un balet bine orchestrat, cei ce nu-ti sunt predestinati se dau la o parte. Pionul tau iti vorbeste, te intreaba cum sa-ti asezoneze mai bine placerea ce-ai platit. Te recunoaste, in tot acel vacarm ordonat. Cu mainile-i fragile si totusi asa de putenice, opreste haosul, iti graiese, stii ca te va ajuta. O strange bine, o sugruma. Iti intinde corect bucata ta de placere, curata, corecta, perfecta, alba... aseptica.

O iei, te bucuri de bonusurile primite, de care habar n-aveai, si la fel de rapid si umil, debarasezi zona de troc... endorfinic. Pentru ca stii ca esti parte a masinariei – daca tu nu te misti precum EI, lucrurile n-au cum sa mearga. Te dai asadar la o parte, si bagi botul in sucurile cele mai diafane.

De n-ar fi imaginile atat de comune si mirosurile... parca n-as sti unde am intrat. Amuzant este ca imediat langa locul desfatarii, langa tejgheaua savorii , langa linia de desfacere a carnii, acolo unde toti de-o seama, fara rang social si cu statute anulate ne-am strans umili langa totemul de carne... ei bine langa acest loc mistic, pseudo-unsuros... exista un EXCHANGE. La fel de aseptic si corect. Ce alaturare paradoxala, fortata, si totusi, neagasanta!!... in lumina asta calda totul pare... corect si bun.

...Da stiu, veti rade. Am descoperit tarziu acest laborator, aceasta mostra a industrializarii perfecte, aceasta linie de productie a calupurilor tubulare senzoriale...

Saormaria Dristor. Ce idiotenie. Intotdeauna m-a agasat saorma. Inca unul din lucrurile pe care le practic, desi ma enerveaza la culme.

...Ei bine da, practic saorma. Nu ca s-ar vedea.