studiu: cutii de beton + altele

Negativ B/W format lat 120mm: Ilford XP2 Super, Ilford Delta 400 Pro, Rollei Retro 400S .
Camera:TLR Rolleiflex Standard 621, Mamyia 645e
Scan: Epson Perfection V600 Photo
Developare: Maican (C41 si manual)

Balalaica. Abajur. Foca domestica.

 si pe film.

Am visat un scenariu de film, marti 1 decembrie 2009, m-am trezit din visul asta.



Nu stiu inca daca e un vis hipermnestic, sau un caz de criptomnezie in care am vazut sau mi s-a povestit asta, sau e chiar inventia mea – voi investiga mai tarziu, important acum e sa notez detaliile.



Sat uitat si sarac, la marginea Romaniei, sat de frontiera, undeva la granita cu Cehoslovacia (atentie, Cehoslovacia, nu Cehia sau Slovacia). Iarna spre sfarsit, lumina plata, difuza, bolnava, gri. Condusi de un barbat (poate primarul?) mai toti oamenii satului, o mana de locuitori ce traiau in mizerie vor sa plece in masa. Actorul care ii conduce – e unul cu mustata si cu fata rotunda... e un Ion Lucian tanar. Acelasi peisaj romanesc dezolant, comunistoid, dar de fapt atemporal, pentru ca acolo nu vedeai nicio urma de stapanire, de regim sau de administrare, il simteai doar, prin faptul ca oamenii doreau sa fuga "la mai bine". Gospodarii desantate, ulite rupte, pline de moloz si glod, pline de glie. Case darapanate, doua nu sunt la fel, nici garduri nu mai au la curte, delimitarea spatiului e relativa, oricum proprietatea aici e putin importanta, pentru ca de regula, e inexistenta.
Si intr-o buna zi, ca vorbiti, dar totusi extrem de natural si spontan, satenii pleaca toti, insiruti, grupati in spatele conducatorului, catre granita cu Cehoslovacia, catre linia de frontiera, catre postul vamal, cu intentia vadita de a ajunge si de a trai dincolo. Oamenii sunt murdari si prost imbracati, cu cizme pline de noroi, scalciate si cu talpa rupta sau mancata. Femeile strang sub gat basmale (una era rosie), basmale peste caciuli, unele au capot! Si toti merg cu mainile in buzunare, incalzindu-se cum pot. Abur pe gura si pe nas. Capetele plecate, adusi toti de spate, si mai tineri, si mai batrani, cu copii, caini si cu o bruma de bagaje – oricum nu aveau ce lua. In spate ulitele pustii, satul cazut si darapanat care se uita stramb la cei ce il lasa. Conducatorul oamenilor se cearta cu 2-3 ramasi. Ei n-au vrut sa plece. Fumeaza mahoarce, scuipa tutun si injura printre dinti, un pic alcolizati (asa erau de obicei sau poate impinsi de vestea exodului in masa). Au minile in buzunarele unor pufoaice gri sau odata albastre, spalacite si murdare, ca cele ale lucratorilor in mina sau intr-o uzina in care e frig, sigur ati vazut. Poarta sepci stil Ceausescu. Un pic de soare, lumina difuza dar mai vie. Aburul scos pe gura si pe nas in timp ce se injura cu patos, romaneste, se observa clar, in timp ce o raza de soare il loveste din spate.
Astia 2-3 ramasi nu vor sa plece, nu cred in initiativa. Ceva de genul – ce mi-e acolo sau aici, tot viata aia de cacat o avem; macar aici suntem la noi acasa, de ce sa stam printre straini; mai da-i dracului si p-aia ca tot comunisti sunt; mai buna mancarea noastra; "...mniezau...!!"; etc. Latra din varful ulitei la cei care coboara turma inspre postul de frontiera. Numai conducatorul celor care pleaca se intoarce si le zice ceva, fara prea mare convingere, ceilalti parca nici nu-i aud, merg mecanic cu mainile in buzunare si capul bine varat intre umeri, parca tristi ca pleaca, dar neuitandu-se spre ce se indreapta. Pentru ca Cehoslovacia, postul de granita, linia de frontiera, in fine, era la cateva sute de metri mai incolo. Se termina satul romanesc, ulita, urma un zidulet paraginit din placi de beton armat, un gard de plasa de sarma prin care se putea intra, o mica depresiune (tot coborai) apoi un mare(adica lung) gard de sarma, cu o deschidere in el si o bariera – acolo soldati cehoslovaci te controlau la ... acte.
Oamenii nostri incolonati incep sa sara prin plasa rupta a gardului care delimita cumva satul, teritoriul romanesc. Curios ca desi fiind destul de multi, o aparitie totusi, soldatii cehoslovaci, patrulele de graniceri, care deja erau destul de aproape, nu spuneau nimic. Zambeau tamp sau mai indrugau ceva in limba lor si fumau. Grupul de romani ajunge la cativa metri de punctul prin care se trecea granita, adica printre 2 soldati si o pseudobariera. Cineva spune (nu stiu daca cel care conducea grupul sau o mama unui copil sau unei batrane): "si cand treceti, semnati acolo, mazgaliti ceva ca tot nu se intelege, ca si cand ai semna... [indescifrabil, sau am uitat]"
Unul cate unul romanii trec printre soldati, de abia se uita in ochii lor, dar totusi parca mai vii ca inainte. Soldatii cehoslovaci n-au nicio urma de rautate, ba chiar par ca se bucura de vizita. Nu comenteaza nimic si ii lasa pe toti sa intre... in Cehoslovacia. Detaliu pe soldat cehoslovac, granicer: haine kaki de armata, chipiu de panza, de doc, un pic mai inalt (stiu sigur cum arata, l-am vazut pe undeva), uniforma kaki, doc, subtire si decolorata, pantalonii varati in niste bocanci inalti, negri, si bineinteles murdari, ca era acelasi noroi pe jos. Cu o mana sprijina o pusca de panoplie in picior, tinand-o de teava, sau pe jos direct. E o pusca lunga, destul de masiva, cu pat greu de lemn. Dupa cum arata, nu se stie daca se mai poate trage cu ea, oricum nimeni n-are intentia, e doar un accesoriu, un toiag de granicer. In mana cealalta, o tigara fara filtru, din care fumeaza strans si des. Figura soldatului – nebarbierit de 3 zile, neingrijit, riduri de expresie adanci, proeminente si expresive, nu de batranete, ci de la vant si stat afara, in frig, o viata intreaga. Sunt zambitori si blajini, blanzi, un pic tampi. Fumeaza si scuipa mic cu buzele uscate resturi de tutun care le intra in gura cand trag din tigarile ieftine. Rad cu gura deschisa, au un ras inghetat, un ras larg care lasa sa se vada ca le lipsesc cativa dinti. Restul sunt galbeni sau plombati.
Afara soare, e o lumina buna, de contur, jongleaza forma, e de bun augur, s-a insorit, s-a mai incalzit.
Si trec romanii nostri cu totii, si aici e chestie interesanta: imediat dupa granita, dar IMEDIAT, exista un pseudo-sat, o asezare, daca vreti, cu case si ulite, un mic satuc al granicerilor, probabil, cu case de lemn, cu etaj, cu bar cu pian, cu curve si tot ce vrei. Pe jos, aceiasi glie, dar parca mai asezata, mai uscata. Nu te mai inoroiai instantaneu pana la gat. Retineti ca de aici (suntem acum pe teritoriu Cehoslovac, imediat dupa linia de frontiera, in asezarea asta) se vedea foarte bine si clar satul romanesc, Romania, la doar cateva sute de metri. Aici toti vorbeau cehoslovaca, niciun roman. Dupa gardul cu pseudobariera si cu 2 soldati – Cehoslovacia pura, cu limba si tot. Singurii romani – delagatia noastra. S-au mai animat un pic acum, bine, si afara s-a mai dezmortit. Scot capul dintre umeri, se mai indreapta de spate, se uita in jur, cerceteaza, parca si incearca zambete. Cei din satul Cehoslovac nu sunt deranjati de vizita asta. Le zambesc de pe margini, din prispele podite cu lemn. Fumeaza si zambesc. Ai nostri tot merg pe ulita principala, incet, uitandu-se in jur. "Suntem dincolo! Suntem in Cehoslovacia!"
Detaliu ciudat pe unul din romanii exilati – un copil... (si aici intervine visul, copilul eram EU, dar totul, retineti, e parte din film) Dintr-o margine de drum, de langa un gard, iau cu mainile goale (sau cu manusi rosii, spalacite si mudrare, cu un deget) zapada sa fac un bulgare. Zapada nu mai e decat pe langa garduri, unde s-a troienit. Altfel afara e destul de cald, si e mocirla si noroi. Mi-e scarba. Vad bine zapada asta, o simt, o miros. E plina de praf aruncat din drum, de zgura, de funingine. Daca o mananc, ma gandesc, sigur nu e buna si apoasa, ca cea din varf de munte, e sarata si cleioasa, imi vine sa vomit. Iau prea adanc si iau cu noroi, de dedesubt. Iau cu fire de iarba, cu fire de par ratacite. Mi-e sila, o curat, vreau totusi sa fac un bulgare. Il arunc intr-un soldat cehoslovac de pe marginea drumul, de vizavi, il lovesc in mana, rade. Mai fac un bulgare. Gasesc in el... in zapada de dedesubt, o rata moarta pe o farfurie de plastic, inghetata intr-o pozitie absurda, cumva stand in fund si cu ciocul intre picioare, cu capul aplecat spre stanga. O iau de un picior, pt ca e rigida, ma uit la ea, avea inca puf gros. Zic eu, sau gandesc, sau cineva imi zice: "E rata cu capot!" O arunc in sila, imi fac bulgarele de zapada murdara. E un bulgare gri, topit, amorf, inform, urat. Il arunc razand in capul unei fetitze care era destul de departe. O lovesc fix in sapca albastra cu cozoroc – ii sare sapca. Rad eu, sunt multumit de reusita (cata precizie!), rade si ea, rad si cativa cehoslovaci (cata precizie!... gandesc si ei).
Time lapse masiv. Asta nu vedem, doar intuim, stim... Trec ani (mai mult de unul, mai putin de 3. Deci cam 3 cred, da). Romanii nostri traiau practic in acel satuc cehoslovac. Erau la cateva sute de metri de satul lor parasit, dar erau dincolo, printre cehoslovaci. Aveau fiecare acum rostul lor, erau integrati acolo, in satul din granita. Unii erau macelari, altii pielari, fierari, unul avea o bodega, copii se jucau pe ulite, una parca devenise curva, altii parca isi facusera chiar si mici gospodarii.. in fine, erau perfect integrati.



Deznodamant brusc: intr-o buna zi, la fel de senini cum au fost si cand romanii au venit, cehoslovacii ii iau calm pe toti si ii dau afara, fara violenta sau explicatii. Parca nu vorbeau, sau parca nimeni, dupa atata timp, nu le invatase limba si nu se puteau intelege.

La fel de brusc, asa, simplu, direct, fara tam tam, romanii isi iau bruma de lucruri si pleaca inapoi. Vedem fix cadru invers, cu ulita satului de froniera cehoslovac invers, vedem acum granita, bariera, soldatii, cehoslovacii privind si fumand de pe margini, din prispele podite de lemn, acelasi noroi, aceiasi romani, intristati de plecare, infrigurati, cu mainile infipte in buzunare rupte, femeile legandu-si basmalele sub barbie, capetele si privirile atintite in glod, iarasi, nimeni nu scoate un cuvant si nu se uita inapoi. Exact ca o vizita prelungita.
Nici cehoslovaci, nici romani – nicio reactie, nici intre ei, nici unii cu altii, exact ca la venire, nimeni nu vorbeste, romanii tac apasati, cehoslovacii zambesc tamp si fumeaza.
Camera urca, in zare vedem granita, bariera, drum serpuit, depresiune, mic deal, garduri darapanate si pe o coasta de deal, satul romanesc.
FIN.

BEC (Biro Electorat Centrat)

n-am nicio idee.

Old school old men.

[sau pe Mosii Vechi, la picior, intr-o zi cu soare, cand ma duceam la Maican sa-i las niste filme la developat si el nu era - "vin in 14 minute" si apoi "vin imediat"]

- Paul Reed Smith signature guitar 25th Anniversary Series -
apreciez artistii si oamenii dedicati care dau o palarie de bani pe scule-obiecte si care investesc in pasiunea lor. Ura Bunykule - aici si aici.

studiu: compozitie pop art cu masca si elemente

Zi de toamna frumoasa, primavara timpurie. 7 noiembrie, soare, cald. Frunze in toate culorile, paltonul e in plus. Sunt vioi, ca vremea de afara.Toti sunt mai activi, mai optimisti. Tramvaiul 21 inspre Colentina, vin de pe Mosilor, ma duc sa platesc chiria. In timp ce stau geana dupa controlori, observ lumea (destul de noua pentru mine, din zona Mosilor-Obor-Colentina). In jurul meu se petrece comert. O tiganca face tramvaiul in lung. La vanzare: servetele, ace si "brichete de aragaze". Ati fi uimiti cata lume se trezeste brusc ca are nevoie de ace. In tramvai. Brichetele de "aragaze" se pot si testa. Asta nu convinge o femeie care era, intrucatva, interesata de produs. Cu o expresie dezamagito-superioaro-resemnata, intoarce capul chiar daca a dat comerciantului, pentru moment, iluzia unei sperante. Nu cumpara. Ajung. Platesc chiria. In tramvai iar, in sens invers. Aglomeratie. La urcare - acordeon, muzica, act artistic. Un pusti il intreaba pe tatal gras, care nu-l aude - e in alta lume: "tata, coboram coboram...?" Intr-un tarziu, tatal isi revine. "Nu, la prima". Copil dezamagit, frustrat. Copilul intreaba iar, profitand de momentele de luciditate prezenta ale tatalui: "tata, tata, de ce canta tiganul ala?" Tatal, aparte, soptit: "ca sa ia bani". Copilul, iar: "sa nu-i dai bani tati, sa nu-i dai!" Tatal: "nu-i dau!" O batrana cocheta - basc crosetat de lana roz/mov/lila, un buchet de crizanteme la fel de roz/mov/lila in mana. Se urca si isi gaseste locul, se stabilizeaza. Miros ca e vocala, ca va verbaliza. Incepe sa comenteze tare, spargand linistea tramvaiului: "Cine tuseste asa??! Ce-are?!! De ce nu pune mana la gura?! [nevazand nici cine a tusit sau daca a pus sau nu mana la gura] Nu zic la televizor in fiecare zi?!? Vorbesc cu peretii...!!!" Nu identific cine tuseste, nu aud pe nimeni. Niste fete se comporta rusinat. Batrana continua: "Sa puna o batista la gura!!! ...daca ai!!!" Un ins continua cu umor: "Daca nu, sosetele!" Batrana rade cu pofta. As intreba-o de ce e asa iritata, insa supararea se pare ca i-a trecut. Directie - Art Shopul de la Gara de Nord. Bodyguarzii de la metrou, asa ponositi si obositi cum sunt, poarta masti pe gura/nas, masti semi-rigide, nu chirurgicale, ci de vopsitor. Gripa porcina, gandesc. Spre Art Shop, prin piata Garii. Incerc sa fac arta, dar pierd arta de langa mine. Unde mi-e aparatul acum?? Atatea figuri. Un mos taran se odihneste pe sacii lui. O baba boschetara scuipa din mers, amplu, exploziv, imprastiat si mult, cu debit. Berzei, 368, spre Eroilor. Jos din autobuz, un barbat pe la 36 de ani, imbracat sarac, cu maini muncite (zugrav/instalator) insa curate, sau ma rog, curatite, comenteaza pentru el sau pentru altii: " E primavara!" Ma amuza, sunt cumva optimist. Ce buna e vremea!! La Rares, beau o cafea. Unde mi-e aparatul acum??! Un barbat pe la 50-60 de ani are o barba de invidiat, impunatoare. De fapt, intreaga jumatate inferioara a fetei e numai barba. Impresionant. Si expresia impresionanta.
Sa retin sa notez micile consideratii pe care le au oamenii pentru ei, sau pentru altii, cu voce tare.

Micul comert de la Piata Tineretului.

studiu asupra maselor plastice pseudo-animate.

As vrea un dus wireless (pe bluetooth sau pe infrared). Eu am dat ideea, tehnica sa se ocupe.

Inevitabil, candva o sa ma duc pan' la pastisherie sa-mi iau ceva. Pan' la Pastiseria Regala ;)...!!

fig.1


fig.2

fig.3


fig.4


fig.5

Orice ai face, NU-TI PIERDE CAPUL...!!!

NU incerca sa intelegi ce este / sa citesti despre Microsoft . NET Framework.

Locul unde elefantii se duc sa moara.

E tarziu, vineri seara. O ceata apoasa te trimite zgribulit spre locuri mai luminoase, mai calde. Intalnim un astfel de loc, pe aproape de zona Budapesta. Intocmai calatorului de demult cu imaginea salvatoare a luminii de opait a hanului de pe deal, din departare. Geamuri mari, vitrine (vitralii simpliste?!) prin care razbate caldura unor neoane puternice, sau becuri tungsten, cu o temperatura frumoasa de culoare, nu foarte calda insa aseptica, curata, inspre galbui, dar nu bolnavicios ci mai degraba pur, saturat, in care albul predomina, aseptic, da, da, aseptic... Aici se strang corporatistii dezbarati de birocratia zilnica, convietuiesc pasnici cu cocalari in pantaloni albi cu pantofi mov lucios, spilcuiti si tunsi proaspat, coboati din A8-uri albe, tunate, vorbind la Nochii de aur, bodyguarzi in timpul programului, rockeri motoristi, pitzipoance (insotitoare de cocalari) de un blond centurist. Toti stau aliniati in coada ordonata. Trec mai intai pe la CASSA. Acolo isi exprima dorintele, platesc pentru ele. Pretul fericirii e mic, modest, corect. Ma mira – pentru un asemeni etablisment, cu mult mai spalat decat altele de gen. Caci locanta de fata nu suporta comparatie cu suratele mai mici... Aici e o industrie, o fabrica, o uzina, o linie de productie, o masinarie atent reglata si bine lubrifiata, hiper-unsa. Singura femela a localului sta blajina, machiata perfect, cu o figura melancolica, de turn de fildes, pierduta, totusi atenta, respectuoasa, coerenta in actiunile si miscarile-i programate. Ea e cea careia-i marturisesti dorintele tale cele mai ascunse, poftele tainice. Tot ea se ocupa de aspectul financiar. Ea este Chivotul dar ea este si bancherul, ea e cea care se ocupa de aspectul banesc al afacerii. Ii dai suma corespunzatoare fanteziei tale din seara respectiva, conform celor inscrise mare si corect pe tabel, iti iei bonul si pleci. Limitezi conversatia la minim, cuvintele sunt mici, tremurate, daca sunt, pentru ca de fapt sunt nenecesare. Iti murmuri dorinta, cu mana intinsa, tremuranda. I-o soptesti, si nu, NU-i fixa privirea. Ea, Masterea silfida, Matroana monalisiaca, cu piele opalescenta si chip nevinovat, iti ia bancnotele, intinzandu-ti bonul. Il strangi bine, il mototolesti vinovat, caci stii ca are sa-ti trebuiasca mai incolo. Imediat.

Te ajuta acum o armata de eunuci, al caror ten fecioresc, chiar si usor acneic, pare curat in lumina care inunda, scalda virulent orice volum al figurilor... curios, neasudate! Aici mana goala cu care manipuleaza intregul arsenal si instrumentar, nu mai e scarboasa. Ba chiar e semn al distinctiei, al puritatii – ai sansa sa fii cumva, atins, hranit, de acesti pastratori inocenti ai placerii carnale. Caci ei te hranesc, daca stai sa te gandesti, direct din palme. Se misca rapid, corect, eficient, programat. Sunt curati, totul e curat, aseptic. Ma simt lapte, intr-o fabrica de lapte. Inox si lumina vie care face perversiuni cu celulele mele cu bastonase. Bucuria ochiului. Aici e triumful Luminii asupra intunericului. Aici rautatea umana, noroiul zilnic, nu exista. Lumina ingereasca a oparit orice urma de micime, acum te bucuri incet, umil, respiri lumina, stergandu-ti discret balele, asteptandu-ti randul la placere. In timpul asta ti-e cald (au incalzitoare), stai in vitrina, tu insuti esti exponat al spectacolului placerii, si privesti cuminte totemurile rotative, mustind fin de sucuri pe care (stii!) in curand ai sa le gusti. Cine e omul tau, cine e acest ajutor alocat tie? Cine ti-a luat... bonul? Cine te va ajuta sa treci peste tejgheaua-Stix? Te pierzi pentru o clipa, esti dezorientat... daca primesti altceva decat ce ai cerut?! Dar iti vii in fire rapid, iti aduci aminte unde esti, te bazezi umil, si razi de propria-ti frica si prostie, pe profesionaismul de masinarie de razboi germana a locului. Eunucii harnici, furnicile lucrator, albinele muncitoare fluturand iatagane falnice, purtand nume exotice ca Mustafa sau Mimis (a se citi cu SH final), se misca cu o repeziciune ametitoare. Ca intr-un balet bine orchestrat, cei ce nu-ti sunt predestinati se dau la o parte. Pionul tau iti vorbeste, te intreaba cum sa-ti asezoneze mai bine placerea ce-ai platit. Te recunoaste, in tot acel vacarm ordonat. Cu mainile-i fragile si totusi asa de putenice, opreste haosul, iti graiese, stii ca te va ajuta. O strange bine, o sugruma. Iti intinde corect bucata ta de placere, curata, corecta, perfecta, alba... aseptica.

O iei, te bucuri de bonusurile primite, de care habar n-aveai, si la fel de rapid si umil, debarasezi zona de troc... endorfinic. Pentru ca stii ca esti parte a masinariei – daca tu nu te misti precum EI, lucrurile n-au cum sa mearga. Te dai asadar la o parte, si bagi botul in sucurile cele mai diafane.

De n-ar fi imaginile atat de comune si mirosurile... parca n-as sti unde am intrat. Amuzant este ca imediat langa locul desfatarii, langa tejgheaua savorii , langa linia de desfacere a carnii, acolo unde toti de-o seama, fara rang social si cu statute anulate ne-am strans umili langa totemul de carne... ei bine langa acest loc mistic, pseudo-unsuros... exista un EXCHANGE. La fel de aseptic si corect. Ce alaturare paradoxala, fortata, si totusi, neagasanta!!... in lumina asta calda totul pare... corect si bun.

...Da stiu, veti rade. Am descoperit tarziu acest laborator, aceasta mostra a industrializarii perfecte, aceasta linie de productie a calupurilor tubulare senzoriale...

Saormaria Dristor. Ce idiotenie. Intotdeauna m-a agasat saorma. Inca unul din lucrurile pe care le practic, desi ma enerveaza la culme.

...Ei bine da, practic saorma. Nu ca s-ar vedea.

Last night I dreamt a hamburger was eating ME...!!!

Jocul Ielelor la conventul lui Vasile
Kodak Gold 200 / Zenit 3M - 2 merged exposures

what if a CRAB was eating ME...??!

IDIOSINCRAZIE - Zenit (color) si Rollei (a/n) - mostly film

1 prim. CINE N-ASCULTA IN A GADDA DA VIDA, E PROST. mama si tata sa traiasca.

1. un frigider care sa se deschida oricand catre stanga sau catre dreapta
2. plastElina. Tardiv. Papistas.
3. inoata in mediocritate. RABIN BALASA.
4. Gabi --> e o PAEVA. Am un buric unguresc. G. e un hentai prost - are hrana la gura.
5. Leti - e cainele surd care latra la faianta/gresie.
6. Nu mai manca varec! Sa facem o partuza.
6 bis. Vezi ca ai fashul rupt...! S-a prezentat de urgenta la sectia Urgente cu ruptura de fash. Ai fashul agatzat la spate.

7. Bunicu Nini avea in buzunare caramele si ni le dadea, mie si lu varu Liviu. Bunica punea pe o farfurie bucatele de ciocolata rupte cu degetele, intrucat purtau amprenta (Poiana, banuiesc), si alte dulciuri, un pic vechi, si ni le dadea. Le haleam.

Mirosul de vinete coapte sau de ardei copti (nr. in procesul de coacere) – ma linisteste, ma calmeaza. Imi aduce aminte de cantecul cucului, la bunica in Militari, strada Floare Rosie.

Bunicu Mircea m-a invatat sa fac din hartie un cap de drac, pe care, ciupindu-l la coltul unei indoituri cu dintii, il puteai umfla. Si din 2D devenea 3D. Genial, dar am uitat cum.

8. But where are the sailors??!! Where are they gone to??!!

si cantecul zilei: http://www.youtube.com/watch?v=0ltAGuuru7Q

silver hallide. Man Ray X-ray ;) Thanks Krtz.

glory box.

One is Greater

woodstock '69 - bucharest '09

caaate bogatiii zac aciiii...!!!