Dreams are my reality

Eroarea unui fir de praf pe lentila sau film, unei zgarieturi a unei developari imperfecte, se transfoma (fortuit) intr-un eveniment plin de insemnatate care atribuie plusvaloare actului intim, actului artistic fotografic.

Despre singuratatile mele.

Ploua incet si des, cu ace umede. H intarzie, asa ca ma duc sus pe motoare, imi iau prevazator 2 beri, si le citesc sorbind usor aberatiile dintr-un 7seri pe care prevazator l-am cules de jos. Sunt singur, eu si cu barmanii care se intreaba oare ce cauta un ratat ca mine, apasat ca ploaia, pe o terasa dezolanta, dezarmanta si dezumanizanta. Ploua si e rece, e sumbru si trist.

Va-ndemn la starvuri sa priviti. Cu limba dau pe cioburi de amintiri taioase si frumoase.

Film noir.

Mal de vivre, l’air du temps

Oximoronul suprem, paradoxul maxim – frumusetea unei ciuperci atomice.

Neo arca.

Ma duc sa stau in baie.

“treci printr-o peroada ciudata, de schimbari. Parca esti lauz.”

ca sa ne aducem aminte

Rattus Antropomorphicus revisited - Nikon D700. Cand oi developa, vine si Rollei si Zenit. Aceeasi poza, 3 aparate.

"- Si.. esti singura la parinti?
- Da.
- Si parintii ce zic?"

Zenit 3M (sau paradoxul libertatii - cainele care isi calca pe propria-i lesa)

* film rupt in aparat si salvat de baietii de la Victoriei de la Fuji, de jos de la metrou, pe care i-am iubit si pe care i-am urat apoi pentru scanurile de exceptie. Zenit 3m - fabricat in Krasnogorsk, CCCP, de catre KMZ, intre '62-'70.
Vorba lui Barthes, incerc sa gasesc niste punctum, poate mai mult decat studium. Incerc sa fac fotografiile, cum frumos spunea cel antementionat, sa mi se intample. Mie, si altora. Nu stiu acuma cat imi iese.

O selectie in cele ce urmeaza. Care incepe ...cu ce e bun.

Marota mea - lui Marin Sorexu

Rattus Antropomorphicus

E omuletul gastric, intim, pesonal
Pe care-l astept sa-mi spuna daca e bine sau e rau.
El vine si de fiecare data boraste, rade stramb si pleaca.
Caci vede totul clar, aspru, asa cum e,
Pentru ca n-are corectie de dioptrie.
Ce era odata rigid, acum se clatina amorf,
Penele care imi cad, pentru ca mi le-am smuls,
Intra acum prin tot, se scurg, devin acid, ustura si dor.
Nu mai am aer, rasuflu greoi, plamanul mi-e piatra
Sunt gol si rece, racit si livid, o umbra, o aparitie a realitatii de odata.
Mi-am taiat membrele si inima una cate unul, am aruncat bucati din mine
M-am scos la mezat, la licitatie pe nimic,
Nimic mananc si cu gol ma ung, am ochii goi si lacrimile sunt aer
Mi-am cautat fericirea si am gasit nimic.
Sunt mic, mi-e frig, urlu usor, mi-e dor, si hainele ma dor.
Nu ma cunosc, mi-e frica de mine, mi-e sila, am reusit sa ma omor.
Excelez in distrugerea-mi si a tuturor,
am devenit Moartea, distrugatorul de lumi.
Si prima pe lista e lumea mea la care ma uit stramb
cum nu mai am nimic de distrus
Si nimic - posesor mandu ii sunt.
Sunt acelasi, dusmanul meu, nimicitorul de sine si umbra de prieten,
Ne uram reciproc, ne mancam starvurile si dejectiile,
si radem, strambati de nefiinta.
Imi cer pasaport si nu-i pun viza, pentru ca nu ma cunosc,
Imi iau singur bomboanele, si tot eu le mananc mai incolo,
ghemuit si ranjit cainos.
Ma scuip, ma mangai, plang pe sine, adorm singur, ma desumflu
Fara sunet, ca n-aud desi urlu.
Ma inec in pasta, imi pun chinina si fiere in gura, scrasnesc dintii dureros
si mananc smaltul praf.
Ma distilez pana la zero concentratie, fug dar raman in loc,
M-am oparit pe dinauntru, si-mi vad filmul, reluare a reluarii,
Ma hasurez iar si iar dar nu-mi iese desenul,
Caricatura urata isi pipaie blocajul si-l baga in gura si mesteca pietre
Ma inec cu vata, aerul nu-i pentru mine
Am fost molto generosso, mi-am dat nimic si l-am luat cu placere.
Datoriile catre mine nu se prescriu, ma pun la zid si ma condamna,
Ca i-am inecat si pe altii cu mine odata.
Ca ei i-am facut altar si statuie, si tot eu grotesc am dat cu barosul
macar de mi-ar cadea degetele.
Ca sa nu mai gandesc mi-as scoate creierul si l-as suge pana devine pai
Ca inima am scobit-o demult, i-am facut caverne si multe aorte,
si cu toate astea, tot mai inghit sarma ghimpata.
Mi-am dat cu nuantator de vise, dar n-a iesit cum trebuia,
acum, alerg prin cosmar cu cizme de plumb.
Mi-am matrasit suzeta prea devreme
Ma afund mai tare in cochilia calcionoasa de melc, dau sa ma ridic,
dar amplitudinea curbei 4 nu ma lasa
asa ca ma fac mic si stau acolo si astept.
A venit toamna, acopera-mi dracului inima cu ceva
cu o prelata anticondens, cu ghemuri de vata, cu paine muiata in lapte
sau cu falca ta.

S-a spart barlogul utopic si m-a taiat la mana.

Mic studiu asupra vidului si utilitatilor sale

Rolleiflex Standard 621 Zeiss Tessar f/3,8/75mm + Proxar set - model 1932.

Daca are poveste, ne place.

Asa cum spuneam. Daca are in spate si o poveste, cu atat mai misto obiectul.

Uite Rolleiflexu. L-am desfacut sa-l curat, si da, are oglinda argintata, imbatranita rau, pe care ar trebui s-o schimb daca mai vreau sa mai fac poze cu el.

Si mai are ceva foarte tare:

In interior, de-o parte si de alta a sinelor de aluminiu peste care se trage filmul, cineva a zgariat urmatoarele:

D.W. ANDERSON COOKSTOWN IRELAND

Si pe sina opusa, un numar (pe care n-o sa-l dau, pt ca-l joc la loto :)

Mi se pare genial ca cineva si-a insemnat aparatul. Un aparat german, din '32, care se pare ca a fost si in mainile unui domn Anderson, din Irlanda. Pe unde o fi umblat, ce poze o fi facut… muama, sunt tare curios.

Si da l-am cautat, dar internetul e mare, iar numele comun. Orasul exista. Am mai dat niste mailuri, cine stie…

ce ne mai place...!

Obiectu 1.
Asa. ziceam ca povestesc despre magazinul Jana, din Colmar, in care am stat 2 ore juma.

Totul a inceput intr-un magazin (altul decat asta) cu tobe de metal, obiecte de percutie, diggeridoo-uri multe si misto, chestii aborigene si etc., foarte misto de altfel. Comerciale, dar geniale. Obiecte pe care poti sa le investesti cu semnificatii, sa le dai suflet si sa le ai, sa fie bine.
Acolo am vazut si cateva boluri de meditatie, singing bowls, cum eticheta zicea. L-am pus pe vanzator sa imi arate ce si cum, si fascinat fiind de sunetul perfect si rotund, amplu si puternic, m-am hotarat sa-mi iau unul. Ma impiedicam ca intr-o comedie bufa si ranjam fascinat la toate tobele care scoteau niste sunete incredibile, salivam auditiv. Nu stiu ce naiba s-a intamplat dar am iesit din magazin fara sa imi iau bolul cantator. Asa se intampla cand imi plac prea multe chestii - nu pot sa ma hotarasc si raman cu pix.

Asa. Si ajung din intamplare, la magazinul asta, plin de cutiutze ciudate, bijuterii atent mestesugite, traforate incredibil in argint, mici obiecte geniale (ale caror denumire, scop sau utilitate nu le cunosteam, dar pe care mi-ar fi placut sa le am, pe toate toate). Caci dupa cum unii mai apropiati stiu, am cultul obiectului, pe care mi-l alimentez si ingrijesc frecvent si in mod patologic. Atribui insemnatate, incarc (sau descarc) obiectele cu sens, mit si etos. Fac asta. Imi place sa. Ce imi place, ce posed, micile lucruri din care imi fac muzeu, sunt exponate cu sens carora le atribui automat si aproape instantaneu o plusvaloare, un sens personal, redescoperind ce e preintiparit in fibra micului obiect. Probabil o sa mor batran si sarac ingropat in cacaturile pe care le strang si le ocrotesc si le iubesc.

Asa. Si in magazinul asta era placut, mirosea a betisoare si arome ciudate, o muzica discreta te mangaia insesizabil pe timpan si pe dinauntru. Si plin de chestii, peste tot, de la tesaturi fine, la bijuterii obiect, la mandale, clopotei ritualici si... boluri de meditatie... Nimic din ce vazusem mai devreme. Totul patinat, prafos, nu nou si scos din cutie. 2 chestii nu erau la fel.
Si cand vad bolurile, ma reped la ele, sa le ating sa le pipai, sa le miros, pt ca miroseau usor a metal si a cocleala, a alama si cupru si a praf. Nu e voie, mi se spune.
Ma opreste un grasutz cu o piele bruna roscata, cu trasaturi indiene. Aflu ca bolurile trebuie atinse de una si aceeasi persoana, si mai rar de prea multe. Iti place un bol, ok, da nu-l iei. Pt ca nu alegi tu bolul ci bolul te alege pe tine. Pt ca fiecare reactioneaza altfel si daca vrea, si daca sunteti pe aceeasi lungime de unda, canta. Nu stiu cum e cu deschisul chakrelor, al chi-urilor, nu prea stiu cum e cu tranzitul energetic in organism... dar cert e ca sunetul pe care bolurile astea il fac atunci cand vor ele sa cante... te hipnotizeaza, si te relaxeaza extraordinar.
Jason, patronul, era din Malta, avea 60 de ani, desi i-ai fi dat maxim 45. Fusese inginer, apoi soldat intr-o armata necunoscuta, si acum, la pensie, avea magazinul asta cu nevasta lui, Nadine. Ea, fosta violonista in filarmonica franceza, stia 4 limbi straine, n-avea o mana, isi tara cu greu picioarele, iar pe jumatate de fata era desfigurata de o maladie ciudata despre care n-am intrebat prea multe. El o iubea teribil si toti o tratau normal.
Jason cumpara argint pur din Elvetia, pietre pretioase si lapis lazouli din Jaipur, coral rosu de undeva din Indochina, si toate astea plecau in Nepal si Tibet, unde dupa schitele lui, localnicii ii confectionau gablontzuri geniale si pline de suflet.
Tot de acolo aducea vasele astea de meditatie. Facute din 7 metale, pe care daca le atingi usor pe margine, cursiv si constant, cu o viteza si apasare tocmai potrivite, incep sa intre in rezonanta, unul dupa altul, intr-un sunet fascinant.
Jason mi-a cantat la vreo 7 boluri. De 25 de ani facea asta, deci avea tehnica, ii iesea. Unele ai fi zis ca iti dadeau sangele pe nas, altele faceau sticlele sa vibreze. Eu cautam un sunet mai grav, mai amplu. Iar Jason ne-a povestit ca are un singur vas, in pivnita, pe care nu reuseste sa il faca sa cante. Asa cum nici eu n-am reusit, oricat m-as fi chinuit, sa scot vreun sunet de la cele 7 vase pe care le-am incercat. Asta pana la un moment dat, cand eram pe punctul de a renunta, cand unul dintre vase, scos dintr-un sertar, dintr-un ziar scris in nepaleza, a inceput sa vibreze si sa cante din prima. Se pare ca era ok, era ce trebuie.
Vasele astea se confectioneaza manual, se bat intr-o forma din lemn, din ce in ce mai concava, foi peste foi din metale diferite, pana se obtine un astfel de bol. Care canta, deci care e perfect ca forma si fizica a materialelor. Apoi, tot manual, se sapa usor in el, pe dinauntru si pe afara, se graveaza mantre, mandale si alte simboluri mistice, traditionale, inclusiv simbolul familiei care va tine acel bol. Si toata gravura asta manuala nu-i altereaza sunetul deloc, daca nu cumva i-l desavarseste. Cica un institut german de audiografie ar f facut un test cu bolurile lui Jason. N-au reusit sa isi dea seama cum exact redau acele amplitudini ciudate si tonuri bizare.
Si fiecare bol avea povestea lui - ca e trecut prin 5 generatii, ca unul e luat de la o familie saraca, ca unul a fost salvat dintr-o stupa in flacari... stia omul fiecare bol de unde l-a luat. Al meu e dintr-o suburbie din Khatmandu, si are vreo 2 generatii la activ, deci e inca tanar.
Nu m-a lasat sa iau orice, nu mi-a varat pe nas vreun bol scump. M-a lasat cu greu sa le ating, mi-a povestit si m-a invatat chestii. La sfarsit ne-am pupat. Nu m-a lasat sa-i fac poze nici lui nici magazinului. Cica in Franta ar mai fi un singur comerciant de astfel de artefacte, in Paris, care le cumpara tot de la Jason.
Pana cand am platit, m-a tot intrebat daca sunt sigur ca vreau sa il iau, parca n-ar fi vrut sa mi-l dea. M-a intrebat daca am inteles ce mi-a povestit.

Poveste sau nu, e genial ce-a fost acolo. Oricum depinde de fiecare cum si cu ce investeste un obiect. Iar eu, asa cum spuneam, am cultul obiectului, cu atat mai mult cu cat are poveste si a fost atins de timp si de mana umana. Pana la urma, pe o astfel de teapa, pe care o numesc marketing stralucit, nu ma supar catusi de putin ca am dat ceva bani. N-o sa stiu niciodata. Important e ca sunt ok cu povestea, cu evenimentul, cu achizitia.

Despre elemente din religia hindusa sau tibetana (ramuri ale buddhismului), aseamanarea lor in fond si dogma cu alte religii, despre pozitivism si chestii ok, mai vb la o bere, si porma ne imbatam. Caci asa cum spune prima silaba dintr-o mantra buddhista - omul e imperfect :)
E liberala si pozitiva, deschisa la inetrpretare, dar inspre pozitiv, si universal aplicabila, pe pozitiv, ceea ce e foarte tare.
Da hai ca prea o dam in misticism.

Obiectu 2 de care sunt deja foarte atasat (poate chiar inainte sa il am), este un aparat vechi de fotografiat, un Rolleiflex, by Franke & Heideke de pe la 1930. True german craftsmaship. Deutschland Deutschland uber alles, uber alles im die welt! E rudimentar, simplu, cu patina timpului si urmele mainilor prin care a trecut. Pielea nu mai e noua, e roasa pe alocuri, unele cifre s-au sters, la fel si vopseaua, se vede.. alama, cuprul. Sticla geamului de vizare e intunecita de vreme, oglinda si lentilele patinate si un pic prafuite. O sa il curat, dar e tare posibil ca oglinda argintata pe care am inteles ca e posibil sa o aiba, e foarte sensibila, si oricum daca e atat de vechi, s-ar putea sa nu mai poata fi curatata.
De abia astept sa vad ce poze reusesc sa scot cu el. Asta daca mai face poze (pare ca face, dar mai stii?) si daca nu cumva radiografia prelungita din aeroport nu mi-a voalat filmul. Revin cu poze si detalii. Sper sa.